fbpx

Instructor Bio

Te salut cu respect,


haide să facem cunoștință.

Numele meu este Gabriel Katona.
Sunt de profesie Inginer Mecanic. Și mă bucur că m-am orientat spre această profesie pentru că în anii de facultate am învățat cum să construiesc fiecare activitate din cadrul unui proces.
Și asta m-a ajutat enorm în tot ceea ce am făcut.

Adică în 25 de ani de experiență profesională am lucrat cu peste 1.000 de persoane, folosind procese, sisteme și unelte clare.
În ultimii 5 ani lucrez cu oameni și firme ajutându-i să ia cele mai bune decizii, să păstreze relațiile și să devine performanți în ceea ce fac.

Îmi place să fac ceea ce alții evită să facă.
Îmi place să creez sisteme și unelte de învățare unice, simple și practice.
Îmi place să lucrez cu oamenii și să îi ajut să realizeze cum să-și trăiască viața fără stres.

Așa am ajuns să fiu singurul Coach din România care a scris un Ghid de Bune Practici în Coaching și care a creat un model de Coaching comparabil cu modelele internaționale.
Așa am ajuns să creez cursuri și programe complete pentru persoane și firme.

Acum te invit pe tine să te prezinți.
Spune-mi ce faci și care sunt problemele pe care vrei să le rezolvi.
Sunt pregătit să lucrez cu tine ca să ajungi la îndeplinirea visurilor tale.

Trimite-mi un mesaj la adresa de mail gabriel.katona@topcoaching.ro
Aștept mesajul tău.


Pentru viitorul tău fericit,

Gabriel Katona
Coach Anti-Stres
Coach pentru Echipe și Lideri

Additional information

  • Companie : AMM PRO MANAGEMENT SRL
  • Cod unic de Identificare/CUI : 33452754

Teacher Courses

Ești personajul principal din filmul în care tot timpul ajungi o victimă? Suferi aproape zilnic pentru că te cerți frecvent cu partenerul de cuplu?...
Avansat
29 Lecții
60 zile
Adaugă la favorite
3,479 Lei
error: Conținutul este restricționat